BRD Sogelease IFN S.A., filiala de leasing financiar a BRD - Groupe Société Générale, a încheiat în decursul anului 2007 peste 3.800 de contracte, în creştere cu 12% faţă de anul 2006. Valoarea bunurilor finanţate s-a ridicat la 225 milioane euro, cu 29% mai mult comparativ cu anul precedent.
Bucureşti, 3 martie 2008. BRD Sogelease IFN S.A., filiala de leasing financiar a BRD - Groupe Société Générale, a încheiat în decursul anului 2007 peste 3.800 de contracte, în creştere cu 12% faţă de anul 2006. Valoarea bunurilor finanţate s-a ridicat la 225 milioane euro, cu 29% mai mult comparativ cu anul precedent.
Structura portofoliului BRD Sogelease IFN S.A. la 31 decembrie 2007 era: autovehicule comerciale - 45%, autoturisme - 19%, echipamente de construcţii - 16%, echipamente industriale, medicale şi agricole - 16%, echipamente IT - 3%, real estate - 1%.
Faţă de sfârşitul anului 2006, structura portofoliului BRD Sogelease IFN S.A. nu s-a modificat, iar schimbările survenite au fost în conformitate cu cerinţele şi evoluţia pieţei, în sensul diminuării ponderii unor bunuri (autoturisme - în scădere cu 4%), dar şi în direcţia creşterii ponderii pentru altele (echipamente de construcţii, dar şi industriale, medicale - în creştere cu 2%). Aceaste tendinţe sunt normale şi se datorează schimbărilor legislative şi oportunităţilor de investiţii determinate de accesul în Uniunea Europeană.
BRD Sogelease IFN S.A. utilizează multiple canale de distribuţie: pe de o parte, îşi promovează cu succes produsul de leasing prin reţeaua de unităţi a BRD, acest lucru permiţând atât accesul facil la clienţii existenţi şi potenţiali ai băncii şi un grad mai mare de retenţie a acestora, cât şi abordarea unor structuri de finanţare competitive şi eficiente, datorită unei bune cunoaşteri a clienţilor; pe de altă parte, compania a dezvoltat parteneriate solide cu furnizorii - "vendor finance", din piaţa auto, a echipamentelor de construcţii şi a echipamentelor medicale.
"În portofoliul BRD Sogelease, segmentul echipamentelor, în special al celor de construcţii, este unul foarte dinamic şi ne propunem să îl păstrăm la fel de activ, beneficiind din plin de cunoştintele pe care le-am obţinut în perioada de când activăm în această piaţă. Evident, acest lucru nu va fi făcut în defavoarea celorlalte tipuri de bunuri ce pot face obiectul unei finanţări de tip leasing" a declarat Daniela Davidescu, Directorul Comercial al BRD Sogelease IFN S.A.
Dacă în 2007 principala prioritate a companiei a fost de a urmări obiectivele stabilite pentru acest an, pentru a fi în măsură să ofere un serviciu de calitate clienţilor existenţi, dar şi să abordeze cu succes clienţi potenţiali, în anul 2008 BRD Sogelease îşi propune să menţină ritmul ascendent de până acum şi să intre în topul primelor 3 firme de leasing afiliate unor instituţii financiare.
BRD Sogelease este deţinută în proporţie de 99.96% de BRD-Groupe Société Générale. Compania este membru fondator al Asociaţiei de Leasing şi Servicii Financiare Nebancare, care reprezintă interesele a 32 de societăţi de leasing şi însumează, potrivit propriilor estimări, aproximativ 92% din piaţa de profil din România.



